Nicolae Bălcescu - istoric, scriitor şi revoluţionar român- s-a născut la 29 iunie 1819, fiind fiul lui Barbu Petrescu (pitar de meserie) şi al Zincăi Petreasca-Bălcescu. Va prefera să aleagă numele mamei sale, Bălcescu, în locul numelui tatălui său.
Începând din anul 1832 studiază la Colegiul Sfântul Sava din Bucureşti, fiind coleg cu Ion Ghica şi avându-l ca profesor pe Ion Heliade Rădulescu (printre alţii). La vârsta de 19 ani intră în armată, iar în 1840 participă la conspiraţia Filipescu. Deoarece aceasta este descoperită, va fi închis la Mănăstirea Mărgineni unde va rămâne până la data de 21 februarie 1843, an ce marchează plecarea domnitorului Ghica şi venirea lui Bibescu.
De mic copil a fost pasionat de istorie. Poate şi din acest motiv, după ce este eliberat, înfiinţează împreună cu Ion Ghica o organizaţie secretă numită "Frăţia", călătorind astfel prin locurile locuite de români: de la Ţara Românească, Moldova, Bucovina, Transilvania, până la Italia şi Franţa, studiind istoria şi fiind redactor la o revistă numită "Magazin istoric pentru Dacia".
De-a lungul vieţii va lua parte la mai multe revoluţii dintre care putem aminti: Revoluţia de la 1848 din Franţa, Revoluţia din 11 iunie din Bucureşti. Autorităţile Imperiului Otoman au înăbuşit revoluţia, arestându-l pe Nicolae Bălcescu la data de 13 septembrie 1848, şi deşi a reuşit să scape din arest şi să fugă în Transilvania, este expulzat de aici de autorităţile habsburgice.
Se va exila la Paris unde, în scopul întemeierii unei confederaţii europene, va încerca să coaguleze forţele revoluţionare aflate în exil. În primăvara anului 1852 pleacă la Constantinopol cu ajutorul unui paşaport eliberat la Paris, urmând să ajungă la Galaţi de unde va încerca să pătrundă în Ţara Românească, cu scopul de a-şi vedea mama în vârstă şi bolnavă. Această cerere nu îi va fi însă acceptată. Este sfătuit de medici să se mute în Italia deoarece clima era mult mai blîndă, lucru pe care îl va face, stabilindu-se astfel la Palermo, în Sicilia. Acesta este şi locul în care Nicolae Bălcescu se va stinge din viaţă la data de 29 noiembrie 1852, la vârsta fragedă de doar 33 de ani, fiind bolnav de tuberculoză.
Ca şi istoric, va scrie marea sa operă intitulată "Românii supt Mihai-Voievod Viteazul" începută în anul 1849, operă rămasă manuscris şi publicată intre anii 1861-1863 de Alexandru Odobescu.
În memoria sa, multe străzi din România comunistă i-au primit numele, iar imaginea lui a fost gravată pe bacnotele de 100 de lei, ediţiile din 1952 şii 1966.
