Tudor Vladimirescu

        Marele revoluţionar Tudor Vladimirescu s-a născut în localitatea Vladimiri, din judeţul Gorj, la începutul anului 1780. La o vârsta fragedă, a plecat la Craiova, unde a învăţat carte în casa boierului Ioniţă Glogoveanu, ajungând să vorbească fluent limbile greacă şi germană. A învăţat şi elemente de avocatură de la marele om politic Petrache Poenaru.

        Între anii 1806 - 1812, a intrat ca voluntar în rândurile armatei ţariste, participând la războiul ruso-turc. Pentru vitejia şi curajul arătate, el a fost decorat de comandanţii ruşi, iar după încheierea războiului a fost numit administrator al unui district din nordul Olteniei. La începutul anului 1815, a locuit în Bucureşti şi a susţinut un proces de moşie în faţa Divanului. Cu această ocazie a aflat de hotărârea Eteriei de a declanşa mişcarea de eliberare a Greciei, dar şi faptul că unitatea militară otomană din Insula Ada-Kaleh a făcut ravagii în judeţele Mehedinţi şi Gorj, distrugându-i complet gospodăria personală din Cerneţi.

        Vladimirescu a considerat că acesta a fost momentul potrivit pentru a ridica poporul la luptă împotriva regimului fanariot şi a redactat Proclamaţia de la Padeş care avea un conţinut potrivnic boierilor. În acest mod şi-a organizat trupele şi a plecat spre capitala ţării, fluturând pentru prima dată noul steag cu cele trei culori aşezate pe orizontală (albastrul reprezentând libertatea, galbenul - dreptatea şi roşul - frăţia).

     La 21 martie 1821, Tudor Vladimirescu a intrat în Bucureşti conducând o armată de 16.000 de panduri. Timp de 56 de zile a preluat conducerea ţării sub titlul de Domnul Tudor. La Bucureşti lucrurile au fost complicate de prezenţa lui Ipsilanti. Tudor a cerut ca Eteria să treacă înapoi Dunărea şi să se ducă în Grecia, cerere ce nu a fost respectată de aceia.

       La 15 mai 1821 Tudor a preferat varianta retragerii spre Piteşti pe drumuri ocolitoare, însă în curând va regreta acest traseu, care s-a dovedit a fi plin de capcane şi primejdii. Era aşteptat cu nerăbdare de complotişti care aveau misiunea să îl aresteze.Luptătorii erau din ce în ce mai greu de strunit, actele de indisciplină din ce în ce mai multe. Căpitanul Iordache, piesă importantă a conspiraţiei, l-a arestat pe Tudor la 21 mai 1821. A fost dezarmat chiar de către căpitanul în care avusese cea mai mare încredere şi nici cei din jur nu s-au grăbit să-i sară în ajutor celui căruia îi juraseră credinţă şi ascultare. 

        Asasinarea lui Tudor Vladimirescu a fost consemnată de majoritatea cronicarilor ca fiind săvârşită de eteriştii lui Vasile Cavadia. După ce divanul din Câmpulung, format din boieri compromişi, l-a condamnat la moarte, inculpatul a fost torturat de aghiotanţii lui Ipsilanti. Ucis, în final de Cavadia, Tudor a fost aruncat în puţul unei fântâni părăsite de la Târgovişte, la 27 mai 1821.

            Moartea sa a fost descrisă în mod diferit de memorialişti. Ca şi în cazul trădării lui Mihai Viteazul, se va pune multe secole întrebarea: "Unde, oare, erau românii adevăraţi în clipa asasinatului?" .