marți, 29 aprilie 2014

Ţarul Alexandru al II-lea al Rusiei

        Alexandru al II-lea  a fost fiul cel mai mare al Ţarului Nicolae I al Rusiei şi al prinţesei Charlotte a Prusiei. Născut în 1818, Alexandru a fost mult mai pregătit pentru rolul de conducător al statului decât tatăl său, care era cel de-al treilea fiu al Ţarului Paul I.
Alexander II of Russia photo.jpg
       Educaţia sa ca viitor Ţar a fost realizată sub supravegherea unui poet liberal romantic şi talentat translator, Vasili Zhukovsky. Alexandru al II-lea a urcat pe tron la moartea tatălui său in 1855. Până a urcat pe tronul Rusiei la vârsta de 37 de ani, Alexandru a dat puţine semne legate de potenţialul său de lider. Presupusa lui lipsă de interes în treburile militare, detectată de istoricii de mai târziu, ar putea fi doar reflecţia sa cu privire la rezultatele pe propria familie şi pe întreg spiritul ţării, dat de Războiul din Crimeea. Astfel, primul său an de domnie a fost dedicat urmărilor Războiului din Crimeea, a eşecului negocierilor de pace de la Sevastopol, conduse de consilierul său de încredere, prinţul Alexandru Gorchakov. Ţarul se gândea că Rusia era epuizată şi umilită de război. Încurajat de opinia publică, a început o serie de reforme radicale.
        În februarie 1861, a publicat Statutul Emancipării în favoarea înzestrării cu pamânt a serbilor, înfăptuind astfel reforma agrară. Din cauza opoziţiei moşierimii, reforma a devenit un compromis, care echivala enorm cu eşecul : ţăranii nu erau nici mai fericiţi, nici nu o duceau mai bine în urma reformei de abolire a iobăgiei, fapt care l-a determinat pe Alexandru să admită cererea insistentă a societăţii şi chiar a unei părţi a nobilimii de adâncire a reformelor, prin înfiinţarea unui parlament.
       În perioada vieţii sale de moştenitor al tronului, atmosfera intelectuală din St. Petersburg era nefavorabilă oricărei schimbări, libertatea de gândire şi iniţiativele particulare erau suprimate, critica autorităţilor fiind considerată un delict grav. Puterea era acum în mâinile cuiva care avea o gândire suficient de prudentă şi practică. Totuşi, creşterea mişcării revoluţionare "de stânga" a clasei educate a condus la un sfârşit abrupt pentru reformele lui Alexandru.
      Au existat mai multe tentative de asasinat asupra Ţarului. În 1866, când Alexandru era distrus din cauza morţii fiului şi moştenitorului său, Nicolae, un tânăr nobil, Dimitri Karakozov, a încercat să îl omoare. În 1879, un tânăr doctor, Alexander Soloviev, a tras cinci focuri de armă în ţar. În acelaşi an, a avut loc o tentativă de aruncare în aer a trenului imperial, pentru ca în februarie 1880 o bombă teroristă să explodeze în sala de banchete a Palatului de Iarnă.
        Aceste evenimente l-au făcut pe Alexandru să înţeleagă că a venit vremea unei noi abordări politice. Alexandru a fost convins că represiunile imediate combinate cu reformele constructive vor stabiliza situaţia politică. Faptul că nimeni nu mai încercase să îl asasineze de mai bine de un an l-a convins că aceste reforme erau eficiente.
        La 1 martie 1881, Alexandru se afla într-o trăsură pe străzile capitalei, când un terorist (care făcea parte dintr-o organizaţie numită Narodnaya Volya) a aruncat o bombă în trăsură. Scăpat nevătămat, Alexandru a coborât să îi ajute pe răniţi şi să-l chestioneze pe autorul atacului. Un al doilea atacator a aruncat o bombă la picioarele lui. Explozia i-a zdrobit împăratului partea inferioară a trupului.El a fost dus la Palatul de Iarnă, unde a murit câteva ore mai târziu.

       Moartea Ţarului Alexandru al II-lea, a schimbat cursul istoriei pentru Rusia. A fost un monarh luminat şi un reformator. El a fost pe punctul de a crea un Parlament în Rusia.

        Cu moartea acestuia, se încheia astfel perioada eroică a mişcării narodnicilor. Experienţa istoriei a demonstrat însă că terorismul şi atentatele nu pot duce nici la libertate politică, nici la îmbunătăţirea situaţiei economice a maselor de oameni.
         Cei implicaţi în atentat au fost prinşi repede, deoarece Râsakov - cel care a fost prins la faţa locului- a dezvăluit numele complicilor săi : Mihailov, Sofia Perovskaia, Nicolai Kibalcici şi Hesia Helfman. Toţi au fost condamnaţi la moarte, cu excepţia Hesiei Helfman care era însărcinată. Conducătorul lor a fost prins însă mult mai devreme, la data de 27 februarie.
          

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu