Darius, reformatorul Imeriului Persan

      "Darius al lui Istaspe", cum i-a spus Eminescu, a fost unul din cei mai de seamă suverani ai Asiei antice. S-a născut în anul 550 î.Hr. ca cel mai mare dintre cei cinci fii ai lui Hystaspes şi al Rhodugunei. El a fost nu numai un mare cuceritor, dar şi un excelent om de stat şi administrator, care a asigurat o perioadă de glorie Imperiului Persan.

       Potrivit lui Herodot, tatăl său a fost ofiţer în armată şi un nobil de la curtea lui Cyrus al II-lea cel Mare. Acesta din urmă este regele care înaintea unor lupte pe care le-a avut cu triburile din nord, aflate dincolo de râul Aras, a avut o viziune în care Darius avea aripi deasupra umerilor şi stătea deasupra Europei şi Asiei. Cu toate acestea, el l-a învestit pe fiul său, Cambyses al II-lea, ca rege în cazul în care ar fi fost ucis.

      Darius a servit ca lăncier în campania egipteană a regelui Cambyses al II-lea, rege care l-a ridicat mai apoi din această funcţie. Luptând pe mai multe fronturi deodată, cu o energie şi o inteligenţă ieşite din comun, Darius a reuşit, fără să fie din neam regesc, să pună mâna pe tronul persan, înfrângându-i pe magul  Gaumata şi pe alţi opt pretendenţi. După şapte ani de strădanii şi 19 bătălii, Darius se proclamă rege. 

      Împărţirea întinsului său teritoriu în satrapii, construirea unui sistem de drumuri, din care numai drumul regal avea o întindere de 2400 km, înfiinţarea serviciului poştal regulat, construirea canalului care lega Nilul cu Marea Roşie, instituirea monedei de aur (dareicul), construirea unor reşedinţe imperiale la Ectabana, Susa şi Persepolis, fac parte din realizările sale, pe care le-a lăsat moştenire civilizaţiei universale. De asemenea, impune o singură lege pentru toate popoarele cucerite, manifestând o largă toleranţă fata de religia şi obiceiurile fiecăruia.

   Deşi reformase armata şi crease, printre altele, vestitul corp de 10.000 de oameni, garda sa imperială, numită Nemuritorii, aventura greacă, încheiată cu dezastrul de la Marathon (490 î.Hr.) îi va grăbi sfârşitul. 

     Mort pe neaşteptate, în urma apariţiei unor revolte în Egipt şi Babilon în octombrie 486 î.Hr., trupul său a fost îmbălsămat şi înmormântat într-un mormânt săpat în stâncă, care fusese pregătit pentru el de mai mulţi ani. Sarcina de a răzbuna onoarea persană i-a fost transmisă fiului şi urmaşului său la tron, Xerxes I.

• Bibliografie: J.B.Bury, Russel Meiggs - "Istoria Greciei pana la moartea lui Alexandru cel Mare"